BOABE DE GRÂU o revista patrimoniului in pericol

BASARABIA , ACELEASI MALADII - Vladimir Bulat : Troiţe kitsch

Filed under: atitudini — ARP @

M-am bucurat să constat renasterea fenomenului troitelor în Basarabia. Ele au fost intr-un numar urias pe acel teritoriu - si se spune că ultimele au dispărut în vara lui 1980, când a trecut focul olimpic prin rssm, spre Moscova - iar mesterii acestora inca mai trăiesc, căci cum s-ar putea explica altfel existenta aceluiasi pattern la majoritatea troitelor renăscute, cu cele consemnate de fotografiile de epocă si descrierile rămase nouă? Dar putine pot fi retinute si semnalate - din noianul de însemne proaspăt apărute! Predomină prostul gust, cromatica stridentă, îndoielnica realizare tehnică, compozitiile aproximative, îndepărtarea de duhul curat al Ortodoxiei…Mă tot întreb cum poate contribui la readucerea printre noi a credinței troița din imagine?! Imaginea e făcută în curtea bisericii Sfântul Haralambie din Chisinău. Nu poti face astfel de lucruri fara credintă…Iese indubitabil un kitsch religios, un fenomen asupra caruia voi medita mai pe îndelete în viitor.

ARGUMENTUL MEMORIEI - Nicolae Danciu Petniceanu: „O placă comemorativă pentru Şargu!“

Filed under: atitudini — ARP @

În februarie trecut, profesorii Gruia Cincheză, Iulian Lalescu de la liceul Nicolae Stoica de Haţeg din Mehadia şi scriitorul N.D:P. au fost solicitaţi de televiziunea Timişoara, post naţional (Programul II, redactor Vasile Bogdan) de-a participa în Iablaniţa şi Mehadia pentru realizarea unui filmuleţ închitat evenimentelor istorice premergătoare lui 1 Decembrie 1918 – Unirea cea Mare cu Patria Mumă. În Iablaniţa, la cererea lui NDP, s-a filmat Casa parohială şi placa de pe faţadă, ce amintesc de părintele Gheorghe Tătucu, zis Popa Gioca, zis Popa Voinicu, zis Popa Viteazu – un mare luptător pentru reîntregirea pământului românesc, senator şi prieten cu Nicolae Iorga. Apoi, la cererea aceluiaşi NDP, s-a filmat şcoala din Iablaniţa, unde în 15 martie 1918, ungurii au sărbătorit în sala festivă Ziua Ungariei, cu oaspeţi de la Herculane, Orşova, ba chiar şi de la Maco şi Sopron, localităţi aflate pe teritoriul Ungariei. Bal cu confetti, cânta orchestra de corzi Kopas de la restaurantul Ozonici din Orşova. >>>>

BUCURESTII FANTASTICI - Alexandru Leitner-Moruzzi: „Nu e treaba Primăriei să dea cu var pe pereţii nesimţiţilor“

Filed under: atitudini — ARP @

Pornind de la niste imagini despre Strada-Viitorului>>>>>
Pozele au cel putin 15 ani vechime! Dar locurile nu s-au schimbat prea mult. Este vorba de un cartier vechi, asa cum arata Bucurestiul in perioada interbelica. N-au apucat “comunistii” sa-l ia la mana, majoritatea caselor nu au fost nationalizate si nu e treaba primariei sa dea cu var pe peretii nesimtitilor. Este un cartier parasit de proprietari in timp, ramas cu situatie incerta si ocupat de familii de tigani. Acum, borduriada a ajuns si pe aceasta strada. Se refac trotuarele, carosabilul (cu numele, fiindca are numai 1.5m) si linia de tramvai. Oricum, casele nu vor fi reabilitate de primarie. N-au decat tiganii sa scoata unul din ghiulurile de pe degete, unul din colanele de cate un chil, sa le vanda si sa-si varuiasca ogeacu’ ocupat fara acte …

ACTIUNEA CETATENEASCA - Şt. Măgrin: „Gândind la 1 decembrie…“

Filed under: atitudini — ARP @

Întreaga suflare românească, indiferent unde s-ar afla, este rugată să se gândească la Actul Naţional de la 1 Decembrie 1918, la sângele vărsat de strămoşii noştri, la anii de claustrare în temniţele imperiale, pentru că au militat pentru reîntregirea pământului românesc.

Si noi, cei din Societatea „Sorin Titel”, gândim şi ne străduim să lăsăm o urmă de gând şi contemplaţie, pilde urmaşilor noştri, în ceea ce priveşte proslăvirea eroilor, care au militat şi au luptat fie cu pana, fie cu arma în mână pentru înfăptuirea Unirii Banatului, Transilvaniei şi a altor tărâmuri româneşti cu Patria Mumă, zămislind România Mare. Ne-am propus să montăm o placă comemorativă, cu cinul creştin, preotului Ioan Chendi, care a păstorit Biserica Românească din satul Petnic (Caraş-Severin) înre anii 1896 – 1924. >>>>

DISTRUGERI PLANIFICATE - Lae Carabină: „Remiza formaţiei de pompieri voluntari din Mehadia“

Filed under: atitudini — ARP @

A fost şi nu mai este!… Remiza fusese instalată într-o clădire veche, arhaică, cu iz medieval, pe Strada Principală, în Chei, pe aproape de şcoala din Mehadia (Caraş-Severin), deasupra Fortului „Sfântul Andrei”. Fusese constituită din două încăperi: o sală pentru instructaj şi pregătirea pompierilor voluntari şi a doua era destinată pentru maşina de intervenţie, în caz de incendiu. Maşinile de intervenţie constau din: pompă carosată, pe roţi, tractată de cai, cu rezervor de alamă şi cu pompă cu clapete. Aşadar, această maşină era foarte veche, de pe vremea imperiului austro-ungar, avea peste un veac şi ceva, cu valoare muzeistică, unicat în Banat. În evidenţă era şi o a doua maşină de intervenţie pompieristică, ceva mai nouă, adusă de la Timişoara (PSI) de învăţătorul Ion Băcilă, căpitan în rezervă, veteran de război, dotată cu tehnică modernă, tractată de asemenea de cai, dar nu avea performanţele cele vechi pe considerentul că era greoaie la transportat şi manipulare. >>>>

LEPRA DISTRUGERII ORGANIZATE SE INTINDE PESTE TOT:PIATRA-NEAMT -UN ORAS STAPANIT DE NEO-FEUDALI

Filed under: dezvaluiri — Tags: — ARP @
De la Piatra -Neamt soseste un apel disperat din partea unor cetateni revoltati de proiectele megalomanice ale Primarului neo-feudal care va afecta tot Centrul Istoric al orasului care este pretul unor constructii ridicate in folosul noii oligarhii.Oamenii privesc inspaimantati cum totul se strica iar maniera sfidatoare ,dar cu efect organizat perfect,in care actioneaza stapanirea locala ii inmarmureste . Caci “in provincie” mecanismele “bunului-plac”institutionalizat sunt incomparabil mai puternice si mai trufase decat in Bucuresti.Ei cer ajutorul celor ce au acelasi fel de ingrijorari si cheama la solidaritate.Cititi aici despre grozaviile imaginate de un alt mogul al invartelilor banoase si ganditi-va ca “unirea face puterea”:MAI MULTE DETALII AICI :

http://geocities.com/apel_centrul_istoric_pn/
http://centrul-istoric-pn.go.ro/

” CURTEA DOMNEASCA ” VA FI DISTRUSA
prin degradarea fizică şi spirituală a vestigiilor istorice

Municipiul Piatra Neamţ, oraş închegat şi dezvoltat în jurul unei ctitorii voievodale - Curtea Domnească a marelui Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt - se confruntă de mai bine de un an cu o situaţie tragică: ansamblul monumental din care îşi trage seva este distrus sistematic de intervenţiile care se fac asupra lui, cu avize eliberate de vechea conducere a Ministerului Culturii şi Cultelor.
Cu părere de rău, constatăm că în oraşul nostru, sub acest aspect, se petrec lucruri mai grave decât în timpul regimului comunist, încălcându-se prevederile Cartelor şi Convenţiilor internaţionale specifice acestui domeniu, la care România a aderat.

1. În anul jubiliar Ştefan cel Mare, biserica “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul ” - ctitorie a acestuia, 1497-1498 - a fost afectată de intervenţii cu caracter ireversibil:
- a fost înlăturată complet tencuiala istorică de pe faţadele ei ( din ocniţe şi dintre arcele de cărămidă smălţuită de la absida altarului ) şi s-a folosit o tencuială improprie, cu ciment, care i-a schimbat aspectul şi care în timp poate să dăuneze şi structurii de rezistenţă;
- portalul din piatră sculptată de la intrare a fost parţial “curăţat” cu perie de sârmă şi cu flex! etc.

2. În acelaşi an a fost aprobat un proiect pentru realizarea unei piaţete pavată cu piatră, pentru spectacole cultural artistice, în Piaţa Libertăţii, spaţiu flancat de Biserica ” Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Turnul Clopotniţă ( tot ctitorie ştefaniană, 1499 ) - monumente istorice de importanţă naţională, făcând parte din categoria A pe de o parte şi Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie, monumente istorice de categoria B, pe de altă parte.
Această intervenţie este nepotrivită, deoarece nu sunt luate în consideraţie cele două aspecte esenţiale care caracterizează acest spaţiu :
- aspectul SPIRITUAL, acesta fiind un spaţiu sacru; un loc memorial, intrat în memoria colectivă, cu valenţe istorice, culturale, morale, educative; un mediu cu tradiţie religioasă multiseculară, documentele atestând existenţa unei mănăstiri în ultimele secole. Aici este un “spirit al locului” ( “genius loci” ), o prezenţă spirituală continuă, care caracterizează mai bine spaţiul, peisajul, decât aspectul său fizic.
- aspectul FIZIC, ce ţine de faptul mai sus amintit, că este un spaţiu delimitat de monumente istorice de primă importanţă , iar terenul care urmează să fie afectat de aceste lucrări, nu a fost supus unei cercetări arheologice exhaustive. Din cercetările sistematice efectuate în anii precedenţi ( 1955, 1979 ) pe zone restrânse şi din cercetările de salvare care s-au efectuat cu diferite ocazii, rezultă că aici subsolul adăposteşte : necropolă, fundaţii de clădiri, material arheologic bogat şi divers.

3. Tot din anul 2004 sunt şi două avize ale Ministerului Culturii şi Cultelor, care permit ridicarea a două imobile ultra moderne (locuinţă şi sediu firmă cu subsol, parter, două etaje şi mansardă ) în zona de protecţie a Curţii Domneşti, la mai puţin de 10 m de muzeul de etnografie, pe un teren supus în prezent cercetării arheologice, în care s-au de scoperit deja (pe 6 aprilie 2005) 11 morminte medivale. Nu putem accepta să se ridice noi construcţii şi nici să se amenajeze piaţetă pentru spectacole peste trupurile strămoşilor îngropaţi în această zonă. Nu se poate trece peste memoria unui popor, în ciuda tuturor avizelor eliberate în mod iresponsabil, abuziv, neprofesional.Rugăm instituţiile competente: Ministerul Culturii şi Cultelor, Prefectura Judeţului Neamţ, Consliliul Judeţean Neamţ şi în mod deosebit Primaria Piatra-Neamţ să intervenă de urgenţă pentru sistarea acestui sacrilegiu spiritual, istoric, cultural ce are loc în municipiul nostru.

CONTACT PROTESTATARI : apel_centrul_istoric_pn@yahoo.co m
Ing.Constantin Lupei tel. 0730 966 345
ADEZIUNI LA CONTESTATIE:
http://geocities.com/apel_centrul_istoric_pn/adeziuni.htm

PRINTUL CHARLES APARA BUCURESTIUL : “Merita sa refolosim si sa dam o noua viata cladirilor vechi. In acelasi timp, sa construim frumos, inspirandu-ne din traditie”

Filed under: noutati — ARP @
“As vrea sa impartasesc cu dumneavoastra cateva ganduri despre modul in care construim cladiri noi in locuri vechi. Mai intai, sa recunoastem ca dezvoltarea durabila inseamna constructii care sa dureze cel putin 100 de ani, nu 20 de ani cat dureaza blocurile de sticla. De aceea, merita sa refolosim si sa dam o noua viata cladirilor vechi. In acelasi timp, sa construim frumos, inspirandu-ne din traditie, chiar daca trebuie sa folosim materiale si tehnici noi. Merita sa intelegem ca o constructie noua trebuie sa respecte cladirile din jurul ei, sa se armonizeze cu design-ul si arhitectura inconjuratoare. Trasaturile distinctive locale trebuie protejate, cladirile vechi trebuie respectate nu numai pentru frumusetea lor, ci si pentru beneficiile de mediu pe care le ofera. Mi-e teama sa nu repetam greselile din anii 60 ai secolului trecut, construind turnuri care sa umbreasca orasele vechi, monumentale. Din ratiuni inacceptabile, se pare ca suntem hotarati sa vandalizam tot ceea ce a mai ramas, cladirile cu dimensiuni la scara umana si cu un caracter unic. Valoarea lor creste pe zi ce trece, si nu avem dreptul sa le desacralizam, sufocandu-le cu turnurile de sticla ale corporatiilor. Incurajand investitorii si corporatiile care construiesc in mijlocul zonelor vechi ale oraselor, nu numai ca distrugem mostenirea lasata de inaintasi, dar ucidem si gasca cu oua de aur a frumusetii acestor orase, care-i atrage atat de puternic pe turisti.>>>>>>>>>

Cristian Savu (Canada): Distrugerea identităţii Bucureştiului şi indiferenţa

Filed under: atitudini — ARP @

Identitatea Bucurestiului nu a fost niciodata mai mult in pericol decat in zilele de astazi.
De ce populatia este indiferenta?
Pentru ca este ASUPRITA.
Nu iti dai seama de asta decat dupa ce iesi din cusca. Oamenii sunt cu capul in jos, ingandurati, scarbiti de SISTEM. Satui de cozile de la ghiseele statului, de drumurile pe care trebuie sa le faca, de faptul ca la TV este un circ, scarbiti de abuzurile administratiei. De fapt din cauza asta inca mai emigreaza romani in Canada, asa de deaprte la 10000 de km. Am vorbit cu noi veniti aici. Nu au plecat din cauze ECONOMICE. Salariile in Romania au crescut, au aparut supermarketuri care sunt tot timpul inghesuite, multe si mult mai pline ca in Occident, deci bani au inceput sa fie.
Cei care au plecat si inca pleaca, pleaca scarbiti de abuzurile administratiei, scarbiti de cum sunt tratati in Romania. O tara in care politistul este Dumnezeu si poate sa te bage in inchisoare daca il superi putin. O tara in care toti inca se mandresc cu Cunostinetele si Relatiile pe care le au cu varfurile din SISTEM. In care varfurile din sistem sunt si ei ca si politistul intangibili, mai presus de lege. O tara in care daca ai o problema nu exista Justitie. In care abuzurile sunt flagrante si la tot pasul, in toate ziarele.
>>>>>>>>

SOLUTII PENTRU BUCURESTI - Nicusor Dan : “In privinta cladirilor cu valoare arhitecturala, cred ca sint peste o mie care au fost demolate.”

Filed under: atitudini — Tags: — ARP @
In cazul demolarilor de cladiri, cine e responsabil?
Asta e problema care ma deranjeaza cel mai tare: casele care au disparut.
V-am vorbit de demolarea casei din strada Cobalcescu 25. intimplator, stau in acea zona. Am ajuns acasa si am vazut cum intra macaraua din spate. Ca sa fie impactul asupra strazii cit mai mic, macaraua intra din spatele cladirii. Era o casa boiereasca, cu marchiza. A fost facuta praf. Cum au patit si alte imobile care sint in raportul nostru.
Bucurestiul care dispare, Bucurestiul care a
fost inghitit de buldozere. Cum e posibil?
Asta e o alta problema a legislatiei. in orice tara civilizata, imobilele sint impartite in mai multe categorii. Sint monumente istorice, relativ putine.
Acestea nu pot fi demolate, nici la noi, nici in alta parte. Dar exista si cladiri cu valoare arhitecturala, care nu sint monumente. Un oras este definit prin aceste cladiri cu valoare arhitecturala. Coerenta urbanistica si arhitecturala a unui oras este data de aceste imobile. In orice stat civilizat, aceste imobile au un statut de nedemolabil: nu sint monumente, dar nu pot fi demolate. In Romania, nu au nici un statut.In afara de 2.500 de monumente existente in Bucuresti, poti sa demolezi orice. Directia de Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural da un aviz ca o cladire nu e monument istoric. Acest aviz iti permite sa demolezi. Cu hirtia de la aceasta directie te duci la primaria de sector si anunti ca demolezi. De a doua zi poti intra cu buldozerul. Au fost si monumente demolate.
Aveam o cladire aflata linga Muzeul Taranului Roman, pe strada Monetariei 6, care este trecuta pe site-ul Ministerului Culturii drept monument protejat si care a disparut.
Cite monumente au disparut, pe aceasta cale, din Bucuresti?
Cred ca au disparut citeva zeci de monumente. Iar in privinta cladirilor cu valoare arhitecturala, cred ca sint peste o mie care au fost demolate.
Ce se poate face?
Exista un raport, din 2006, elaborat de Ordinul Arhitectilor din Romania,
Uniunea Arhitectilor din Romania, Fundatia Pro Patrimonio si Fundatia Romania Nostra, care spune ce este de schimbat in legislatia asupra monumentelor. Scopul principal este ca acele cladiri cu valoare arhitecturala sa nu poata fi demolate. Ele trebuie listate si protejate.Ce s-a facut cu aceste propuneri?
Sint tot in stadiul de propuneri. A existat acel proiect al studentilor de la Arhitectura, Case care pling, care a inventariat casele cu valoare arhitecturala. Echipele studentilor de la Arhitectura au descoperit mii de case pe care proprietarii le
lasa intentionat sa se degradeze, ca sa se prabuseasca de la sine. in raportul de care v-am vorbit s-a propus sa existe o procedura de urgenta prin care o casa de asemenea tip sa devina monument si sa nu mai poata fi demolata, sa fie protejata. Nu s-a luat in seama aceasta propunere. Daca dvs., ca revista, sau o organizatie a societatii civile vrea sa intervina si sa apere o casa, pina nu se umbla la legislatie, nu se poate face nimic. Cladirea, daca are avizul ca nu e monument istoric, poate fi oricind rasa. Unele case sint lasate special in paragina ca sa fie mai usor demolate. Nu se incearca refacerea, ci distrugerea lor cit mai grabnica. Este problema care ne framinta cel mai mult, ca asociatie: distrugerea si demolarea caselor. E foarte bine ca trageti semnale de alarma, ca prezentati imagini, ca vorbiti de limitele din legislatie, dar cred ca vi se aplica celebrul proverb: ciinii latra, caravana trece.
Nu stiu ce sa spun. Parerea mea este ca noi incepem impreuna o batalie, noi, ca asociatie, si dvs., ca revista. Cu cit societatea civila si mass-media se solidarizeaza cu noi, cu atit sansele sint mai mari. Eu cred ca cel mai eficient este sa ne ducem direct la lege.Daca schimbam trei legi, cred ca am rezolvat 90% din probleme.
Ce legi?
Legea urbanismului, legile care privesc monumentele istorice si Ordonanta 114/2007 cu privire la spatiile verzi.
>intreg interviul in ” Observator Cultural”>>>>>

SCANDALUL “PIETII OBOR ” IA AMPLOARE ! UN APEL DE LA DAN GHELASE, presedinte ARTRAD

Filed under: atitudini — ARP @

In aceste zile se desfasoara un protest autorizat pt salvarea Pietei Obor.Este organizat de Asociatia Frontul Negustoresc Obor, condusa deConst . Gheorghiu ( in imaginea atasata ) si se colecteaza semnaturi de adeziune .
Asociatia se opune actiunilor distrugatoare ale primarului Ontanu si a castigat mai multe procese contra acestuia, pt oprirea constructiei mallului intentionat si refacerea platoului demolat (bineinteles intr-o varianta mai higienica si modernizata).
Mai sunt in curs procese in acest sens contra intentiilor Ontanu, initiate chiar de Primaria Capitalei si Prefect ! Trebuie obligat la refacerea distrugerilor provocate !
Oborul este ultima mare piata agro-alimentara a Capitalei, care asigura desfacerea produselor micilor producatori, a micilor meseriasi si negustori detailisti de produse utile conexe, o binefacere si pt iubitorii de produse proaspete, variate si pt toate buzunarele. Totodata o pata de culoare specifica pt Bucuresti si produsele autohtone…
Prin constructia mall-ului, micii producatori (taranii) dispar, preturile vor creste enorm cu multe supra-preturi intermediare, iar Halele Obor - monument de arhitectura Horia Creanga, inca la standarde europene si cu utilitati complecte - vor fi distruse pt specula cu terenuri…Deja mare parte din Parcul Obor a fost ocupata de constructia Primariei 2, iar recent si jumatate din Parcul Pasarari (din fata halei) a fost transformata in parcaj…
Pichetul de protest functioneaza zilnic de la ora 15 si este necesara si adeziunea si sprijinul dvs pt salvarea acestui obiectiv de mare importanta pt bucuresteni !

SANSE LA INDEMANA : Trebuie sprijinită „Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă“

Filed under: atitudini — ARP @

Ce este dezvoltarea durabilă?
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică al căror fundament îl reprezintă asigurarea echilibrului între sistemele
socio-economice şi potenţialul natural.Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCEF) în raportul « Viitorul nostru comun », cunoscut şi sub numele de « Raportul Bruntland » : « dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreste satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi ».

Scurt istoric al dezvoltarii durabile :>>>

VIRGIL FLORIN DOCA :”Fiecare sat trebuie sa aibă CARTEA-LUCRAREA lui”

Filed under: atitudini — ARP @

Lucrurile sunt simple. Dacă toate valorile despre care vorbeam au existat de-a lungul a sute de ani, de ce astăzi le pierdem?
Nu suntem în stare să păstrăm moştenirea primită? Nu înţelegem că
moştenirea aceasta reprezintă în primul rând o datorie şi numai după îndeplinirea ei putem vorbi şi de un drept?
Conservarea şi promovarea valorilor naţionale prin intermediul cărţilor au nevoie de implicarea autorităţilor locale. Dar e prea puţin! Copilul meu, fiu de ţăran va ajunge să ştie despre caloian, lăutul de Sântu’ Toader, povârla, vălăretul - jucatul colacilor de Paşte, tocmirea ciobanilor – Proorul Sf. Gheorghe – împodobirea satului de către tineri şi bătrâni cu salcie, ovideniile, moşii de iarnă - cu plăcintă, colaci şi ouă fierte, moşii de vară (pomană cu vase de mâncare), Floriile – „băutul“ Mărţişorului, Sânzienele, Magia flăcăului, peţitul şi împăcăciunea, grija - pomul vieţii, Căutarea părţii lipsă, Crucea de gheaţă (Boboteaza) ş.a. din cărţi? Mă îngrozesc că într-un timp nu prea îndepărtat toate acestea vor fi doar în foi tipărite!
Cum vom păstra şi perpetua jocuri „arhaice“ ca pâca, ţurca, pălita, leapşa, mingea la cadril, mingea la perete, mingea la goci, castel… Prin descrieri pe hârtie?
Da, putem culege şi arhiva blesteme şi descântece (de plecate, de rohin, de leac, de ursită, de durere, de deochi, de buba „ră” („rea“), de beţie, pecingine, curvăsărie, de strâns, pentru duşmani, năjitul, cartea de Sancă, farmece de dragoste şi de ursită, cântece populare, doine, balade, ghicitori, proverbe, strigături, poezie populară, basme populare, regionalisme, termeni etnografici, toponomie, ritualuri bisericeşti şi de nuntă, botez, înmormântare, pomană etc… Şi tot e puţin.
Dacă toate astea vom şti să le ţinem în viaţă atunci va fi bine. Şi va rămâne la fel: „Veşnicia s-a născut la sat”
.
>>>>intreg interviul aici >>>

ANDREA HEDES : “ZIUA PAMANTULUI”

Filed under: atitudini — ARP @

In data de 29 martie va avea loc ora internationala a Pamantului, de la 20:00 la 21:00 seara, cand fiecare persoana ingrijorata de mediul inconjurator si continua degradare a acestuia este invitata sa stinga un bec, calculatorul sau ce alte consumatoare de curent aveti prin casa doar pentru o ora ; macar simbolic sa contribuim la lupta pentru lumea din jurul nostru. Este o actiune internationala, deci fiecare tara va face la fel, nu lasati Romania sa fie chiar pe ultimul loc. Daca aveti la cine, imprastiati vorba, poate-poate se simte o diferenta. In Baia Mare, o persoana va vizita a doua zi compania electrica pentru a vedea cu cat a scazut consumul de curent in acea ora.

RARITATE IN OCCIDENT , RESTURI ARUNCATE LA GUNOI IN ROMANIA

Filed under: dezvaluiri — ARP @

4 .02.2008 In speranta ca presa e preocupata de soarta cailor ferate inguste din Romania va transmit informatiile privind licitatia ce se va desfasura poimaine la Bursa Romana de Marfuri.Se scot la licitatie 27 locomotive diesel si 16 vagoane de cale ferata ingusta. Cine face asta? Chiar Societatea Feroviara de Turism care este cea care ar trebui sa se ocupe de pastrarea, reparea si repunerea lor in functiune pe linii cum au fost Cluj - Turda, Sibiu - Agnita etc. Le vor cumpara fie straini care, spre deosebire de noi, le recunosc valoarea incontestabila (chiar daca nu sunt clasate ca bunuri de patrimoniu ) , fie firme care le vor taia imediat…Scriind despre acest subiect poate dati o mana de ajutor pentru salvarea lor. Cu multumiri, Irina Iamandescu

Acesta este textul emailului care a facut turul Europei si informa pe prietenii feroviari ca SAAF si SFT nu mai sunt interesate de material rulant si ca ar fi pacat ca aceste locomotive si vagoane sa ajunga la fier vechi. Textul, in traducere ar fi cam asa:

Dragi prieteni,Am primit un anunt despre o vanzare publica de vehicule de cale ingusta, in Bucuresti, Romania, in data de 6.2.08. Una din partile CFRului vinde 27 de locomotive din clasa L45H, 15 vagoane si o cisterna de linie normala. Licitatia va porni la ora 11 a.m. in data de 6.2.08 si adresa o puteti gasi in fisiere.Cumparatorii interesati trebuie sa se inregistreze pana la ora 10 in 6.2.08. Conditia de participare este achizitionarea documentatiei care costa 200 lei si plata a 300 lei pana la ora 10 a.m. Preturile sunt cuprinse intre 5.400 - 6.100 eur ptr locomotive si 1700-5900 eur dupa cum vedeti in fisierul 2 si 3.Nu am informatii despre conditiile in care se afla vehiculele, care sunt depozitate in diferite zone din Romania - Sibiu, Turda, Turgu Mures. Stiu ca participa la licitatie numai Dl. Hocevar din Romania si compania de cale ferata forestiera Borzsony din Királyrét, Ungaria. Acestia sunt interesati in cateva vagoane si 1-2 locomotive L45H. Exista un mare pericol ca restul sa fie cumparate de cineva sa le caseze! Daca cineva doreste sa participe la licitatie, va rog sa-mi trimiteti mesaj .Al vostru, Mircev

O MARE BIBLIOTECA PUBLICA DIN BUCURESTI DESFIINTATA DIN INCONSTIENTA !!!

Filed under: dezvaluiri — ARP @

Iata un nou scandal din sirul celor nenumarate pe care filosofia stramba a retrocedarilor facute aiuristic l-a produs . Pe aceasta tema, cititi si un punct de vedere drastic in MONITOR IMOBILIAR.>>>>>
Biblioteca Pedagogică Na­ţio­nală „I.C.Petrescu” va fi desfiinţată. Într-un an şi jumătate, cele 500.000 de volume vor fi aruncate în stradă de proprietarul clădirii în care îşi are sediul această biblioteca unică din România. Ministerul Educaţiei nu are nici o soluţie până în prezent, însă spune că lucrează la rezolvarea problemei./…/
În luna octombrie 2006, sediul bibliotecii a fost retrocedat moştenitorilor, care sunt obligaţi „să păstreze afecţiunea de Bibliotecă Publică a corpului A din imobilul restituit în natură pentru o perioadă de 3 ani”.BPN este principala instituţie, care asigură informarea şi documentarea profesorilor şi a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor educaţiei, precum şi a bibliotecarilor şcolari. Aceasta funcţionează în sediul actual din anul 1960, iar în anul 2005 a împlinit 125 de ani de activitate. Pentru a-şi continua activitatea şi după expirarea termenului-limită dat de justiţie, BPN ar avea nevoie
>>>>>

HOTIE ORGANIZATA SI TACERE DE MORMANT

Filed under: dezvaluiri — ARP @

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) a sesizat organele de anchetă cu privire la dispariţia broderiei Epitaf, obiect din patrimoniul cultural naţional împrumutat în 2002 Parohiei Stavropoleos, Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Bucureşti. MNAR a constatat, în urmă cu două zile, cu ocazia executării silite a mănăstirii, lipsa Epitafului de la Parohia Stavropoleos. Ca urmare a acestui lucru, muzeul a informat Direcţia de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Inspectoratul General de Poliţie, Ministerul Culturii şi Cultelor, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, Direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural a Municipiului Bucureşti şi Cancelaria Sfântului Sinod al Patriarhiei Române.>>>>>

IN IASI, PANA SI SPATIUL PUBLIC SE PRIVATIZEAZA !

Filed under: dezvaluiri — ARP @

Curtea Domnească - Reabilitarea zonei din spatele Palatului Culturii -

http://romania.indymedia.org/en/2005/03/692.shtml

„Noi nu suntem de acord cu executarea de lucrari de constructii in spatele Palatului Culturii pentru ca acestea, pe langa schimbarea caracterului istoric al amplasamentului propus, vor modifica ireversibil parametrii de stabilitate a ansamblului arhitectonic.”

„De aceea, gasim prin, citam: <<reabilitarea zonei din spatele Palatului Culturii… Initiatorul proiectului, omul de afaceri Iulian Dascalu, patronul ‘Iulius Mall’, a propus Consiliul Local asocierea cu firma sa in vederea realizarii, in zona respectiva, a unui ansamblu format dintr-un nou centru comercial, imobile de locuinte si birouri, parcari subterane>>, o solutie moderna de afectare ireversibila a structurii de rezistenta a ansamblului arhitectonic al Palatului Culturii si o deviere a fluxului apei subterane”

ARHIVELE SUNT DISTRUSE SISTEMATIC, DIN NEPASARE SI REA-VOINTA

Filed under: dezvaluiri — ARP @
Dezastrul din cele mai diverse domenii de la noi  unde stricaciunile sunt adeseori iremediabile se reflecta ,in mod absolut criminal , si in tratamentul  materialului de arhiva care , intrat pe maini nepricepute sau de rau-voitori patenti , transforma realitatea consumata intr-o simpla fictiune care se poate rescrie dupa proiect , obiective definitie sau porunci .
>>Iata un exemplu uluitor !>>>>

INTRE INCONSTIENTA SI BATJOCURA:ASA-ZISUL “MUZEU DE PICTURA ” DE LA TEREMIA MARE

Filed under: dezvaluiri — ARP @

Aşa-zisul muzeu de pictură din localitatea Teremia Mare, judeţul Timiş, se mândreşte cu lucrări ale celor mai importanţi pictori contemporani şi cu manuscrise ce au aparţinut lui Nichita Stănescu, dar nici una dintre aceste obiecte de patrimoniu nu sunt puse în valoare.
Colecţia comunei poate fi vizitată doar însoţit de un lucrător al primăriei, pentru că sunt închise într-o clădire ce nu arată nici pe departe ca un muzeu. Deşi reprezintă mândria comunităţiii, picturile valoroase, semnate de pictori precum Paul Gherasim, Horia Brenea sau Constantin Flondor, sunt „păstrate” în încăperi pline de mucegai şi igrasie, evidenţiate de pereţii murdari de care sunt literalmente sprijinite. Câţiva metri mai încolo, o altă încăpere, la fel de „îngrijită”, păstrează fotografii şi manuscrise originale ale scriitorului Nichita Stănescu, toate păstrate în condiţii asemănătoare.>>>>intreg documentarul aici >>>

ANATOMIA SECUNDEI - STRUTII DE LA RAPA ROSIE-UN COMENTARIU DE ALEXANDRU MIRONOV

Filed under: atitudini — ARP @

Le place copiilor scoala? intrebare retorica, desigur, raspunsul cinstit fiind: da, le place, cu conditia sa nu se strige catalogul, sa nu fie nimeni ascultat la tabla neagra a nenorocirii (cum spune Jacques Prevert) si, mai ales, sa nu se puna note rele intr-un catalog dusmanos. Fa o asemenea scoala si vei fi surprins de apetenta pentru invatare a fiului sau fiicei noastre!
Asta au facut cativa profesori din Craiova : inspectorul de biologie Viorel Lazar si filologul Aurel Carasel, printre altii, invitand in afara orasului, la o “scoala de weekend”, 90 de elevi si 40 de profesori. Cursurile au fost, fireste, facultative, li s-a vorbit celor prezenti despre ecologie si dezvoltare durabila, despre prognoze stiintifice si alegerea profesiilor si meseriilor pentru veacul al XXI-lea, despre electronica si cunoasterea creierului, despre genetica si nanoboti. Simultan au avut loc lucrarile cercului profesorilor de biologie din judet, care au audiat si “temele” elevilor dar s-au intalnit si cu dna Cornelia Chinisliu, directoarea Muzeului de Stiinte din Craiova, cu dr. Iulian Costache (Facultatea de Biologie) si dr. Cornel Gadea (Facultatea de Geografie a Universitatii craiovene). Locul intamplarii: Rapa Rosie, un petec splendid de natura, in sudul Olteniei, unde un intreprinzator demn de toata stima, domnul Ion Constantinescu a creat un adevarat rai, in vecinatatea unei paduri si a unui iaz (dotat cu insulite artificiale!) si avand, pe dealuri, in afara unei ferme de vite, si una de cai, ba chiar si una de struti! Va inchipuiti deci, interesul taberistilor mici si mari pentru aceasta adevarata scoala in mijlocul naturii! Copiilor le place la scoala, asta este realitatea, dar nu in scoala de pe vremea faraonilor Keops, Kefren si Mikerinos…
>>>>>>

ALBURNUS MAIOR : „MASIVUL CARNIC ESTE SALVAT “!

Filed under: dezvaluiri — ARP @

PRECEDENT LEGAL IN DOMENIUL PROTECTIEI PATRIMONIULUI CULTURAL
Rosia Montana; 27 noiembrie 2007 – Curtea de Apel Brasov a anulat certificatul de descarcare de sarcina arheologica Nr. 4/2004 emis de Ministerul Culturii si Cultelor pentru ca Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) sa poata exploata Masivul Carnic de la Rosia Montana. Hotararea Curtii este definitiva si efectul sau este acela ca galeriile romane si pre-romane unice precum si intregul Masiv Carnic sunt din nou protejate. Curtea a respins de asemenea cererea de interventie in acest caz formulata de Rosia Montana Gold Corporation si a admis cererile de interventie formulate de mai multe ONG-uri din Romania, printre care si cea a Ligii Pro Europa.

Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) este detinuta in proportie de 80% de catre Gabriel Resources (TSX: GBU), o companie miniera canadiana de mica dimensiune, limitata financiar si neexperimentata care intentioneaza sa stramute localnicii din Rosia Montana pentru a realiza cea mai mare mina de aur de suprafata din Europa.
>>>>>>>>

“SALVATI STRANDUL TINERETULUI “

Filed under: atitudini — Tags: — ARP @

Grupul pentru Dialog Social impreuna cu alte organizatii ale societatii civile, Eco Civica, Salvati Bucurestiul, Water Polo Romania, Fundatia Sportul Romanesc, continua campania pentru salvarea si readucerea in circuitul public si sportiv a strandului Tineretului, care trece printr-o avansata stare de degradare din cauza dezinteresului pentru activitati sportive si a intereselor primordial imobiliare ale chiriasilor , SC Tineretului SA si Kiseleff Bussines Plaza SRL. Responsabilitatea acestei situatii revine Agentiei Nationale pentru Sport si Complexului National « Lia Manoliu » care au decis inchirierea acestuia cu clauze ilegale de instrainare, fara clauze obligatorii de continuare a activitatilor sportive si fara clauze de reziliere pentru o perioada de 147 de ani ( 49 ani cu prelungire la latitudinea doar a chiriasului ) .Intrucat se apropie un nou sezon in care ar trebui ca strandul Tineretului sa functioneze la capacitate maxima in beneficiul sportivilor si al>>>>>>

“Vacante la tara ”

Filed under: noutati — Tags: — ARP @

Azi s-a deschis la Romexpo Targul de Turism al Romaniei, eveniment de referinta pentru industria turistica din Romania si poate fi vizitat pana duminica 30 martie 2008 in complexul expozitional Romexpo din Bucuresti , program 10 - 18 h.
ANTREC si revista VACANTE LA TARA va invita in Pavilionul 17, standul 46 unde prezinta oferte de Paste, programe turistice pentru vara 2008, numere din colectia revistei. In standul nostru sunt mesteri populari din toate regiunile Romaniei , care fac demonstratii in stand si ofera spre vanzare obiecte traditionale :oua incondeiate , oua cu margele , covoare-carpete oltenesti , ii si costume populare, servete , tesaturi, fete de masa bistritene.Va asteptam!
Maria Stoian Presedinte de onoare
ANTREC ROMANIA -ASOCIATIA NATIONALA DE TURISM RURAL , ECOLOGIC SI CULTURALTel/Fax + 4 021 223 7024 Mobil + 4 0723 350 892 www.antrec.ro www.eurogites.org
Revista “VACANTE LA TARA” - despre vacante cu farmec www.vacantelatara.ro

serie noua - an I, nr.6 / 2007

Filed under: noutati — Tags: , — ARP @

Boabe de grau” nu este o revista “de patrimoniu” definit prin cladiri ; ea include aceasta categorie insa nazuieste sa arate mai mult. Caci in tot ce ne priveste pe noi ca destin istoric , “ecoul parintilor” trebuie sa se auda mai intai de toate. Orice ne defineste ca “loc” si ca “pecete” trebuie sa se pastreze si sa se dezvolte, indrumand pasii nostri in viitor astfel incat sa calce pe carari verificate si de cai sigure; si de aceea orice semn si reper ce poate sluji intr-o realitate a “omului roman” ce nu traieste in genunchi va putea fi aratat aici ,atunci cand ceva esential este pus in pericol.

UN DOCUMENT INCENDIAR: MINISTERUL CULTURII DECLASIFICĂ MONUMENTE ISTORICE ÎN SCOPUL DE A FI LICHIDATE “LEGAL”

Filed under: dezvaluiri — ARP @

Tehnica aplicata in domeniul strict imobiliar- inventata de un ministru al Justitiei care ne-a procopsit cu multe - se reflecta in distrugerile de patrimoniu cu o schema intrucatva analogica. Aici nu se mai ” scot” terenuri din domeniul public al Statului pentru a se include in domeniul privat ( in scopul de a se vinde de indata) , aici se ” declasifica ” obiective aflate in catastiful de monumente istorice (unde ,insa, domneste o debandada facuta expres, in scopul de a se pierde urma oricarei masinatiuni daca, in contra curentului , s-ar interesa “cineva “). Apoi, odata ” declasificate ” , astfel de cladiri isi pierd si bruma de protectie ce o cunosteau anterior si se afla in bataia vanturilor ; ori, mai direct spus , a buldozerelor.

 

IATA CINE SUNT PATRONII DISTRUGERII >>>citeste aici>>>

SCANDALURI DUPA SCANDALURI -Totusi, reactia exista !

Filed under: atitudini — ARP @

Din pacate , nici una din initiativele cetatenesti care se constituie ca reactie la distrugerile sistematice puse la cale de Stapanire nu a ajuns inca la momentul atitudinii de massa.Dar vor ajunge nu peste mult timp . Vremea reluarii in posesie a memoriei si a traditiei nu mai poate intarzia mult .

Astazi, Romania este caracterizata de SCANDALURI DUPA SCANDALURI si nici un efect evident . Insa deznodamantul nu este departe iar germenii pieirii stau in chiar iresponsabilitatea trufasa a celor ce nu mai au limita. Rand pe rand, cad copacii tarii si se strica locurile ; se prabusesc cladiri ce constituie identitatea asezarilor noastre omenesti ; se ascund si se distrug cu vointa carti, insemne si documente ce ne atesta vechimea si staruinta in geografia proprie ; se schimonoseste insasi viata noastra istorica si morala care , odata preschimbata in forme necontinutistice , ar urma sa ne aduca intr-o sclavie de fiinte fara gand, fara memorie si fara parinti. Astfel de planuri nu sunt recente dar insasi reaua lor continuitate ce nu s-a incheiat istoriceste decat in derizoriu ne arata ca nici acum nu vor triumfa. Daca nu noi -desi noi va trebui sa o facem - atunci altii, care cred in ” diferentiere” si ” identitate” ii vor zvarli pe nesabuitii facatori de rele in toate cele patru zari , ca o pleava in vant, definitiv nefolositoare.

_____________________________________________________________________________________

VOTATI PENTRU ROSIA MONTANA, PENTRU O ROMANIE FARA CIANURA

Va scriu pentru a va cere sprijinul in numele Coalitiei “Romania fara Cianuri” ( mai multe informatii pe www.faracianura.ro ) care desfasoara o campanie de sustinere a initiativei legislative de interzicere a cianurii in minerit in Romania.
Printre altele, pe www.faracianura.ro se poate vota in sprijinul acestei initiative. Acesta este motivul pentru care va scriu: daca puteti vota si trimite informatia mai departe, astfel sa avem un numar cat mai mare de voturi.Multumesc pentru sprijin!
Anamaria Bogdan
Greenpeace in Romania Washington Str. no. 2, flat 7 Sector 1, Bucharest
www.greenpeace.ro Votati “DA” la www.faracianura.ro!!

” ROMANI CARE NU TAC “- Coalitia ” Romania fara cianuri ” - ecouri

Filed under: noutati — ARP @

Ma bucur nespus sa aflu despre initiativa dvs. , de a institui o coalitie contra Asasinarii (prin OTRAVIRE!!!) a Pamantului Patriei! Mult mai vinovati decat strainii (nu m-am asteptat niciodata la un bine, din partea strainilor, atata vreme cand noi insine nu stim sa ne respectam si sa ne iubim, si intre noi, dar, mai cu seama, sa iubim si sa respectam mostenirea dumnezeiasca - si sa veghem asupra ei, cu maxima responsabilitate!!!) - sunt guvernantii nostri (dar si noi - eu si altii… - care lasam “sa se intample” totul… - pe cand ORTODOXIA ne invata “teandria”, colaborarea Omului cu Dumnezeu, la Mantuire…!!!), care lasa/lasam, in bataia vantului urgiei si al catastrofei, ceea ce, cu o demagogie fara margini, numesc/numim, in discursuri (si in discutii…), “Gradina Maicii Domnului”… - ROMANIA. Acest “Titlu Sacru” este real si pe deplin meritat, de Patria noastra (din punctul de vedere al lui Dumnezeu si al “oamenilor lui Dumnezeu” - adica, spiritual-veghetori si responsabili de mostenirea dumnezeiasca!) - dar guvernatii si asa-zisa “opinie publica” trateaza pamantul Patriei-Romania cu infinit mai multa nepasare criminala (de un cinism gretos…), decat daca ar fi vorba de Sahara!!! Beduinii au un respect religios, o nostalgie infinita, pentru desertul si nisipurile lor…

Permiteti-mi, va rog, sa va adresez felicitari, din tot sufletul meu, pentru initiativa dvs.!!! - …si sa va sprjin cu infimul “lucru” pe care-l posed: semnatura mea de adeziune la Lupta contra Nimicirii “Gradinii Maicii Domnului”…

Cu deosebit respect,

Prof. dr. Adrian Botez - poet, prozator, critic literar, jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, redactor-sef al revistei “Contraatac“-Adjud

Roşia Montană: Includerea în Lista monumentelor istorice a construcţiilor valoroase

Filed under: atitudini — ARP @

Asociaţia ARA a solicitat Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional (DJCCPCN) Alba clasarea ca monumente istorice a 50 de construcţii valoroase – locuinţe tradiţionale, biserici, edificii publice (şcoala veche, primăria veche, sediul întreprinderii miniere, maternitatea veche) – din satele Roşia Montană şi Corna.
Cererile de clasare au fost depuse în 27 septembrie şi 9 octombrie la sediul DJCCPCN Alba, direcţia deconcentrată a Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC) în Judeţul Alba. Această instituţie are obligaţia legală să iniţieze în cel mai scurt timp procedura de clasare a imobilelor în cauză, să întocmească dosarele de clasare şi să le înainteze spre analiză Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Pe durata desfăşurării acestui proces, construcţiilor li se acordă, potrivit legii, statutul de monument istoric. De aici decurge, în primul rând, interdicţia de a le desfiinţa, de a le distruge total sau parţial sau de a le degrada. Se adaugă obligaţiile proprietarilor de a le întreţine şi conserva şi necesitatea obţinerii avizului MCC pentru orice lucrare de construcţie care are ca obiect oricare dintre clădirile pentru care a fost solicitată clasarea. În cea mai mare parte, aceste clădiri se află în proprietatea companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). >>>>>continuarea aici>>>>>

Senzaţional şantier arheologic în zona Lipscani

Filed under: Nonclasificat — ARP @

Pe Lipscani si Smardan, in cadrul lucrarilor de aranjare a infrastructurii de cabluri si conducte - premergatoare restaurarii zonei - au fost descoperite vestigii impresionante ale trecutului: ziduri, bolti si incaperi, morminte si alte obiecte de mare importanta arheologica.
As crede ca urmeaza o lunga perioada de explorari.
Am observat acestea in drum spre Cafe Amsterdam de pe Gabroveni, a carei anuntata inchidere ma intristase - acolo fiind centrul de sprijin al Ambasadei Olandei pentru reabilitarea Centrului Istoric Lipscani.E de asteptat o succesiune de falimente a celor care incepusera sa anime zona cu cafenele, galerii si magazine de arta si antichitati…DAN GHELASE

ÎNCEPE SĂ SE VORBEASCĂ RĂSPICAT: A fost vândută Roşia Montană? Da!

Filed under: Nonclasificat — ARP @

Ioan Piso, directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei: „Acolo există sute de km de galerii romane şi medievale încă necunoscute, care ar urma să fie distruse - şi pentru ce, pentru 3% profit al statului român? În 2001 şi 2002 au fost dezvelite 2,5 hectare şi s-a dat descărcare de sarcină arheologică pentru 1.100, deci s-a cercetat 0,2% din suprafaţă! Arheologii nu sunt obligaţi să dea certificat de descărcare de sarcină - dacă nu sunt alte interese; or, alte interese au fost. Când spun că a fost vândută Roşia Montană, ştiu ce spun!”

Patrimoniul incepe sa fie o tema de discutie publica si la noi

Filed under: noutati — ARP @

In zilele de 5 si 6 nov.a avut loc la Institutul Francez din Bucuresti un seminar ce a adus in atentia participantilor din cateva tari europene - patrimoniul - aflat in centrele istorice urbane , dar si cel din zonele rurale sau din teritoriile cu valente turistice . A fost o sesiune importanta , vizand cunoasterea comuna a valorilor europene , modalitatile si experientele prezervarii patrimoniului ,un bilant al realizarilor dintr-un demers integrat. Organizat de Asociatia Nationala a Oraselor si Tinuturilor de Arta si Istorie si a Oraselor cu Sectoare Salvgardate sau Protejate in parteneriat cu Ambasada Frantei la Bucuresti ,MDLPL , ALZIAR si Ministerul Roman al Culturii si Cultelor , seminarul a pus in evidenta atat proiectele de dezvoltare integrata din metropolele regionale cat si mizele si perspectivele revitalizarii teritoriilor rurale .O tema importanta , apreciata de autoritatile prezente , mi s-a parut cea legata de cooperarea franco - romana in domeniul prezervarii patrimoniului , cu mize si perspective benefice ,in cadrul unor actiuni ce au inceput sa se desfasoare in Romania de circa 2 ani , in urma incheierii unui acord comun .O atentie deosebita ar trebui sa se dea programelor europene in sprijinul patrimoniului cultural , mai ales continuarea unor proiecte de identificare ale patrimoniului rural si natural , in cadrul Programului Leader . Zonele vor fi selectate,partea de cooperare incepand in 2009 , iar cooperarea dintre teritoriile Leader (pentru a se schimba si experientele privind punerea in valoare turistica a acestor teritorii,beneficiare de fonduri publice) sa determine functionarea si prezenta unei inginerii , a unor agenti de dezvoltare .E o abordare locala , emanata din teren , identificandu-se 120 de teritorii , care au raspuns programelor de interventie , zone ce vor intra in reteaua de dezvoltare rurala si apoi vor fi puse in reteaua europeana ,un intreg lant pentru utilizare si promotie.S-a subliniat faptul ca Romania nu are inca operatori tehnici pentru crearea unei strategii turistice ,urmarindu-se in perioada 2009-2013 realizarea in aceste teritorii a unei inginerii tehnice , familiarizandu-se cu aceste demersuri operatorii care vor labiliza domeniile turistice.Concluzia a fost ca “o tara cu valente turistice ,ca Romania,ce are 30% din mediul comunitar , iata are o asemenea problema ,un domeniu in care trebuie sa lucram “.Un program ,de asemenea important “Cultura 2007 - 2009 “,un proiect comunitar,in care trebuie sa ne cautam parteneri , compune si ideea de competitie ,hotaratoare pentru finantare anuala(minim50 000 de euro-maxim200 000 euro) sau multianuala ( 100 000 - 1 200 000 euro) ,vizandu-se orice domeniu cultural ,inclusiv restaurari de patrimoniu. De la instrumente precum Casa patrimoniului , la dezvoltarea unor politici urbane sau realizarea unor parcuri culturale, asa cum s-au creat in Franta - iata cateva mize care duc la altfel de perspective in domeniul prezervarii patrimoniului in Romania.Sunt o parte din concluziile acestui seminar ce a vizat ” Patrimoniul in cadrul proiectelor de dezvoltare integrata”.
ELISABETA IOSIF

O propunere de la Camera de Comerţ Imobiliar

Filed under: noutati — ARP @

CAMERA de COMERT IMOBILIAR sugereaza autoritatilor, ASOCIATIEI ROMANE pentru PATRIMONIU si tuturor entitatilor interesate, sa adopte o masura simpla de punere in valoare a bunurilor imobile care se afla in patrimoniu (inclusiv in cel privat): iluminarea lor pe timpul noptii, preferabil, de catre autoritati. Asa cum cele afectate de cutremur au o bila rosie pentru informarea cetateanului, asa ar trebui luminate aceste cladiri pe timpul noptii si aplicata la vedere o placa inscriptionata cu urmatoarele:
1 anul constructiei si proiectantul 2 date despre situatia juridica, trecuta si actuala 3 motivul pentru care este trecuta in patrimoniu
4 avizele necesare pentru restaurare, durata , modul lor de obtinere, institutiile si persoanele de contact responsabile 5 facilitatile, in cazul in care ele exista, pe care le acorda statul pentru cei care investesc in restaurarea acestor imobile
BIROUL de PRESA http://cameraimobiliara.blogspot.com

========================================================================

In imagine, dl. Emil Giurgiu, presedintele Camerei de Comert Imobiliar din Romania

Al Gore a primit premiul Nobel pentru pace - un comentariu AMOS NEWS, de Alexandru Mironov

Filed under: noutati — ARP @

“Un adevăr incomod ” ar fi, în traducere, titlul unui film documentar de excepţie, în care un politician , democratul Al Gore, fost vicepreşedinte al SUA , demonstrează că se poate ridica nu numai la nivelul de înţelegere al oamenilor de ştiinţă, ci chiar la acela al omului de rând (care, ştim bine, observă mult mai repede decât regele, atunci când regele este gol…). Iar regele e gol, fără îndoială. Căci cea mai mare putere economică (şi militară) a planetei, deşi reprezintă, ca populaţie, doar 4,5% din cetăţenii de pe străzile oraşului planetar, aruncă în atmosferă, prin nenumăratele-i uzine şi miliardele de vehicole de pe şosele, circa 25% din tonele de CO2 scuipate de Era Industrială, fiind un adevărat criminal ecologic.
Al Gore, consilierii lui, oameni de ştiinţă (americani şi de aiurea) chiar simt asta  şi trag semnalul de alarmă, pentru că regele gol , vezi Guvernul S.U.A., condus de belicosul G.W. Bush, care pune interesele marilor industrii înaintea intereselor speciei umane. An inconvenient truth este o adevărată capodoperă cinematografică, de talia faimosului serial ?Cosmos?, al regretatului Carl Sagan. /…/ Şocat, după film, căci, într-adevăr, se pune pur şi simplu problema dacă specia umană va rezista contra propriilor sale tentative de sinucidere, am hotărât să reacţionăm, fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le avem la dispoziţie. Mai multe detalii -aici >>>>>

Dan Ghelase : O descoperire importantă, care trebuie valorificată - „Conacul Grant“

Filed under: dezvaluiri — ARP @

In Crangasiul meu, intai documentar, apoi fizic am identificat un important obiect de patrimoniu national istoric - arhitectonic si dendrologic, posibila sursa de povesti, reconsiderari si racordari istorice.
Pe locul a ceva construit de Doamna Stanca (mama lui M.Viteazu) s-a construit la cca 1870 acest conac-palat (cu firide pt sentinele la intrarea principala) in forma actuala.
Ziduri de peste 1 m, foisor de paza, posibile ramasite de sant cu apa, bolte si arcade ogivale, parc cu 4 copaci multiseculari ramasi - cu trunchiul cu diametruu de cca 1 m (dud, castani salbatici, chiparos).
Proprietarul lui a fost Effingham GRANT - scotian, fost secretar al ambasadorului Angliei, ginere al lui Dinicu Golescu, tatal Mariei ROSETTI (modelul lui Szathmary pt “Romania” de la ‘48), mason, filantrop cu Podul Grant si Scoala din Pta.Crangasi si posibil terenul Garii de Nord (initiale)…
Descendentii au donat conacul Min.Invatamantului si Culturii spre a fi scoala de fete. Actual este centru de plasament copii al sect.6 si este situat intre Fabrica de Tigari Regie si terenurile Sportului Studentesc. >>>>>Dan Ghelase>>>>>

Asociaţia pentru Tranziţia Urbană propune DECLARAŢIA PENTRU BUCUREŞTI

Filed under: atitudini — ARP @

Locuitorii oraşului Bucureşti trăiesc astăzi într-un mediu urban marcat de numeroase probleme. Multe dintre acestea îşi au originea în nerespectarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului. Altele în neînţelegerea datoriilor pe care le avem faţă de oraş şi a felului în care este alcătuit acesta. Această declaraţie urmăreşte deschiderea unui proces participativ de creare a unor politici urbane.
Avem nevoie să punem laolaltă viziunea administraţiei cu cea a publicului, a specialiştilor şi a reprezentanţilor societăţii civile angajaţi în activităţi legate de viaţa urbană în Bucureşti. Prin acest document urmărim stimularea dezbaterii publice pentru introducerea pe agenda politică a problemelor reale ale oraşului şi a calităţii vieţii în acesta. Principiile generale sunt însoţite de un scurt inventar al problemelor curente şi de propuneri ce vizează scoaterea în evidenţă a punctelor slabe de pe agenda urbană actuală.

DREPTUL LA ORAŞ
Bucureştenii au dreptul la locuire.

Spaţiile de locuit sunt prea puţine şi se dezvoltă exclusiv ca investiţii private. În ultimii ani suntem martorii unei demisii a administraţiei de la datoria de a furniza locuinţe pentru tineri, studenţi, familii numeroase, familii cu dificultăţi financiare, persoane cu handicap, bătrâni, refugiaţi, persoane fără adăpost. >>>>>continuarea aici>>>>>

Dan Ghelase : “Livada de cireşi”

Filed under: noutati — ARP @

Duminica 17 septembrie, OAR a prezentat publicului dovada materiala a unei crime ecologice - trunchiurile unei foste livezi de ciresi (pe rod), defrisate in zona Berceni pt a face loc unui mall…
A fost o livada de cca 420 copaci, taierea carora conform legii obloigand la Primaria la replantarea unui numar de pomi de 4 ori mai mare, respectiv cam cat are Cismigiul…
De-asta nu mai avem ciresi la piata, decat f scumpe si din import Turcia, de-asta Berceniul arata ca un desert fara verdeata, de-asta Bucurestiul geme sub canicula si uscaciune.
Existand varianta pentru proprietar, de inlocuire a replantarii compensatorii - prin plata contra-valorii catre Primarie, aceasta planteaza sau nu, eventual copaci razleti pe linia de centura, fara nici-un efect…
Am fost impresionat de expunerea acestui mic “Katyn”, aducandu-mi aminte ciresii si alti pomi din gradinile de pe Calea Mosilor, unde ma cataram copil fiind…
DAN GHELASE

Iată cu ce îşi pierd vremea Mai-Marii oraşelor şi statului nostru: un spectacol de doi lei

Filed under: atitudini — ARP @

„A safe city is a just city”/ „Un oraş sigur este un oraş echitabil”-

DESFĂŞURĂTOR
12.00 – Ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor se întâlneşte cu Primarul General al Capitalei la intersectia străzii Lipscani cu Calea Victoriei

12.00 – 12.15 – oficialii parcurg împreună distanţa Lipscani – intersecţia cu Smârdan

In primul segment al strazii, vis-a-vis de Banca Naţională a României se vor afişa panouri pe care sunt prezentate proiecte de dezvoltare urbană integrată realizate de masteranzii de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism. Langa panouri sunt prezenti autorii care pot oferi explicatii despre proiecte.

12.15 - 12.45 – la intersectia strazilor Lipscani cu Smârdan se opresc la „Cafeneaua urbanistică”. Cafeneaua urbanistică serveşte trecătorilor interesaţi o provocare: Cum prin proiecte de dezvoltare urbana integrata putem sa asiguram ca orasele sa fie spatiu sigur şi echitabil pentru toţi locuitorii lor?

• cafeneaua urbanistică rămâne deschisă.

Pe strada Smardan copiii de la scoala nr. 29 desenează cu creta pe pavaj imagini care ilustreaza tematica actiunii.

Oficialii continuă itinerariul şi ajung la partenerii media, în spaţiul dedicat fotoreportajelor.
>>>>>continuarea aici>>>>>

2008 - Anul Internaţional al Pământului

Filed under: noutati — ARP @

Anul viitor UNESCO sarbatoreste ” Anul International al Pamantului ” ;despre acest moment cu insemnatate pentru contextul actual scrie , intr-un comentariu AMOS NEWS, Alexandru Mironov. Un fragment se poate citi si aici:
O întâlnire a membrilor Comitetului Naţional Român MAB-UNESCO (Man and Biosphere), chiar la sediul Comisiei UNESCO a României a însemnat un bun prilej de lansare a unui proiect special, pe care Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Cultură, Ştiinţă îl coace demult: celebrarea planetei Pământ, de-a lungul unui întreg an, anul 2008.
Au fost prezenţi la mica festivitate de fapt, şedinţa de lucru - Preşedintele Academiei Române, prof. univ. Ionel Haiduc, factori responsabili din Ministerul Mediului şi al Dezvoltării Durabile (secretarul de stat Lucia Varga), de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, responsabili ai rezervaţiilor naturale din ţară, universitari şi cercetători în ştiinţe de fapt, dintre cei efectiv responsabili cu acţiunile în care România va fi implicată nu a lipsit decât reprezentantul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, ceea ce însă nu a fost o surpriză pentru nimeni, având în vedere conservatorismul crunt al Almei Mater. S-au făcut propuneri interesante şi s-au luat hotărâri importante, dintre care prezint câteva, în speranţa că dascălii cititori ai publicaţiei noastre vor “muşca” din ele. >continuarea aici >>>

A APĂRUT GRUPUL DE DISCUŢII ”PATRIMONIUL ÎN PERICOL”

Filed under: atitudini — ARP @

 

 

“Patrimoniul in pericol” este un grup de schimb de opinii , colectare de fapte si propunere de solutii in legatura cu soarta patrimoniului cultural din Romania. Cei ce i se alatura pot semnala , prin text si imagini , cazuri de rau-tratament sau distrugere privind patrimoniul imobiliar si cultural. Adresa de e-mail a grupului patrimoniuinpericol@googlegroups.com

 

ORICE OPINIE DE BUNA-CREDINTA CONTEAZA ! DEVENITI MEMBRU AL GRUPULUI “PATRIMONIUL IN PERICOL”. ABONEAZA-TE AICI : http://groups.google.com/group/patrimoniuinpericol/subscribe?hl=ro

DAN GHELASE : ” INGINERI VERSUS ARHITECTI “

Filed under: Nonclasificat — ARP @

Documentandu-ma asupra dezvoltarii antebelice a Bucurestilor si urmarind cu interes frumoasele realizari dintre ‘30-’40 – sistematizarea zonei de la Sosea, salba lacurilor de pe valea Colentinei si zonele verzi aferente, cartierele moderne de locuinte ieftine, constructiile monumentale de blocuri de locuit, ministere si institutii stiintifico-culturale – expresie a unei scoli romanesti de arhitectura in plina afirmare - am gasit o remarcabila polemica, de mare semnificatie si azi.
Pastrand proportiile, criticile din acea vreme se refereau la o perioada fasta si cu realizari de varf in istoria Romaniei, pe cand raportarea la astazi are in vedere racile generalizate si infime reusite…
In aprilie 1940 Mihail Manoilescu – inginer si economist de reputatie internationala, profesor, academician, presedinte AGIR si fost ministru a publicat un amplu articol critic privind Bucurestiul, in Gazeta Municipala. Polemica starnita are urmari si azi si imi evoca traditionalele certuri de tip “caine & pisica” dintre agronomi & veterinari, ingineri & economisti, arhitecti & ingineri …
Astfel autorul observa pertinent : “…Vechea preocupare a arhitectilor era ca fiecare casa luata izolat sa fie frumoasa si sa prezinte mai ales o fatada agraeabila. Astazi preocuparea este ca ansamblul constituit de oras in intregul sau sa prezinte o inchegare rationala a diferitelor cartiere, iar estetica orasului sa fie o estetica de peisaj, adica integrala“. “In epoca din veacul XIX-lea, orasele au incetat de a mai fi constructiuni logice si bine gandite, inspirate de interesele generale, ci au devenit aglomerari dezordonate de locuinte, produse exclusiv de spiritul capitalist speculativ”. Paradoxal, este explicatia si a ce se intampla azi…
Si mai critica Manoilescu excesiva aglomerare de functii cumulate de oras: capitala, centru administrativ, oras industrial (cu multe fabrici puse nefericit pe directia vanturilor dominante), centru portuaro-vamal. Deasemenea slaba implicare urbanistica – manifestata majoritar in alinierea strazilor, risipirea ministerelor in cuprinsul orasului si existenta prea multor calcane inestetice de cladiri (exemplificand chiar cu locuinta arh.Cerchez…)In final lanseaza o sageata: >>> continuarea aici >>>

ISTORIA RECENTĂ ESTE ISTORIA DISTRUGERILOR CONTINUE - Un protest necunoscut din anul 2000

Filed under: atitudini — ARP @

Domnule Ministru , Ministerul pe care-l conduceti si persoana D-vstra vor intra in Istoria Romanilor. Din pacate,nu din motive pozitive. Fresca de la anii 1360 a Bisericii Domnesti ,patrimoniu de cultura romaneasca , europeana si mondiala, a fost supusa unor lucrari de „conservare-restaurare”, asa cum scrisoarea Ministerului Culturii Nr 2549/31.01.1996 ma informeaza. Aceasta „conservare-restaurare”este cea mai mare distrugere culturala a acestui secol. In mod normal ea trebuie cercetata de un tribunal international care sa condamne pe cei vinovati. Cu siguranta ca D-ul Plesu, initiatorul acestei distrugeri D-vstra, D-ul Dan Mohanu vor trebui trasi la raspundere. Dar nu aceasta este important, caci la romani incompetenta este genetica !Important este ca aceasta „Capela Sixtina”romaneasca a fost distrusa. Neatinse au mai ramas trei repere:
1. Anexa laterala, din partea de Nord-Est, a Altarului
2. Pronaosul
3. O parte din peretele de Sud al Naosului
Din fericire o parte din Peretele de Sud am reusit ,in anul 1994, sa-l fotografiez. Chipuri de la acesti ani se mai gasesc si in Serbia , in
Macedonia si in Istanbul (Turcia). Dar nucu acest rafinament de expresie si de culori. In rest nu exista nicaieri in Europa sau in Lume un asemenea monument de cultura. O adevarata „Capela Sixtina”a romanilor si Ortodoxiei !
Aceasta perioada a ultimilor 10 ani va intra in Istoria Romanilor ca „Perioada Creerelor Netede”. A fost totul distrus , Tara Romaneasca ajungind in pragul dezmembrarii. Va recomand ,urgent,demisia pe motivul incompetentei. Justitia Romana va trebui sa-si exercite functiunea. Pentru a mai salva ceva in fata acestei Justitii ,dati ordin imediat de evacuare a schelelor (care distrug parti din fresca ,sprijinindu-se pe ea) si interzicerea accesului in biserica a personalului Pro- PatrimoniumSRL , Paul Construct SRL sau a altor distrugatori.
Trebuie imediat ordonata o comisie internationala de specialisti in conservare ( care au participat si la curatarea frescei Capelei Sixtine, actiune terminata acum citeva saptamini) care sa stabileasca pagubele produse de lucrarile actuale de „conservare-restaurare”.
In aceste zile voi incepe o campanie de protest international. Termenul pe care l-am fixat presedintelui Constantinescu (14 Ianuarie 2000) , de rezolvare a acestui delict, a trecut. Sper, ca tot in acest interval , sa va dati demisia ,caci Cultura Romana a suferit prea multe pagube sub domnia voastra. Prin demisia D-vstra apare sansa, chiar daca e mica, sa apara o persoana competenta care sa faca ceva pentru Cultura Romana sau cel putin sa nu distruga ceea ce pina acum s-a acumulat.

IOAN MUGIOIU, Elvetia

PATRIMONIUL ESTE ÎN PERICOL ÎN TOATĂ ROMÂNIMEA - VLADIMIR BULAT, CHIŞINĂU: “MOARA ROŞIE POATE FI SALVATĂ”

Filed under: Nonclasificat — ARP @

Nu demult, carturarul Vladimir Bulat a creat un documentar foarte bine alcatuit despre Moara Rosie din Chisinau ; il puteti citi la pagina web http://moara-rosie.blogspot.com. Cateva puncte de vedere de interes larg pot fi vazute si aici

M-am bucurat foarte mult să constat că la scurtă vreme de la lansarea acestei pagini am găsit susţinere şi încurajare din partea mai multor persoane care înţeleg importanţa şi necesitatea salvării acestui monument de arhitectură industrială. Am acum şi susţinerea câtorva membri ai secţiei moldoveneşti a ICOMOS, ceea ce mă face încrezător în stringenţa demersului meu, mai mult de natură artistică, decît administrativ-politică, e drept. Eu cred că monumentele se salvează prin compromisuri, inginerii politice, interese de clan, dar se pot salva şi prin bun-simţ, eforturi comune, pricepere, profesionalism. Vremurile noastre sînt ostile conservării patrimoniului cultural, de aceea în acest context este mult a munci măcar să ne opunem demolărilor şi schimonosirilor, cosmetizărilor acerbe (de tipul mănăstirilor Căpriana, Curchi, Ţîpova, a mai multor faţade din Chişinău…). Fireşte, cele dintîi sînt ireversibile, celelalte doar incomensurabil nocive. Dar nici nu se pot concepe proiecte de restaurare şi conservare pentru monumente, ale căror funcţiune nu mai e de actualitate, fără a te gîndi la o re-conversie sau la o refuncţionalizare. Acumulările de capital din acest segment al istoriei noastre nu prevăd investiţii în trecut, ci doar în viitor. Aproape că ajungi să te bucuri cînd o societate staţionează într-o subdezvoltare controlată, căci monumentele nu intră deloc în “planul de supravieţuire”, şi deci, sînt lăsate (neglijate) în voia soartei…Dar vine acel soroc în care ruinele devin periculoase, subversive, atîţătoare. Iată, vremea aceasta a venit pentru Moara Roşie - trebuie salvată urgent de la pierire, de la o prăbuşire irecuperabilă!>>> continuarea aici >>>

ASOCIAŢIA PENTRU TRANZIŢIA URBANĂ PROPUNE O ACŢIUNE COMUNĂ

Filed under: atitudini — ARP @

Constituirea unei platforme a ONG-urilor care lucreaza pe tema democratiei participative in dezvoltarea urbana, altfel spus:

POLITICI URBANE TRANSPARENTE SI LE