Dan Brudaşcu: “Există, din pacate, în multe oraşe ale ţării, străzi întregi care au un aspect nu numai necorespunzător, dar chiar hidos”

Initiativa de a lua in dezbatere chestiunea fatadelor cladirilor este binevenita. Exista, din pacate, in multe orase ale tarii, strazi intregi care au un aspect nu numai necorespunzator, dar chiar hidos. Este semnul, pe de o parte, al indiferentei crase a celor care locuiesc in acele imobile, iar pe de alta al  araciei majoritatii locatarilor respectivi. Un alt semn cert este cel al indolentei sau cel putina lipsei de initiativa a edililor locali. Ce este mult mai grav este faptul ca, in general, se afla in aceasta situatie multe cladiri vechi, sedii sau locatii ale unor institutii sau organizatii importante pentru istoria locala sau nationala sau chiar cladiri de patrimoniu cultural sau arhitectonic. Datorita unei asemenea regretabile situatii, imaginea localitatii in care asemenea imobile sunt situate are mult de suferit. Tot mai numerosii turisti straini sunt deseori surprinsi neplacute, iar adesea chiar socati de astfel  de peisaje ale indiferentei fata de imaginea orasului vizitat. Sunt, din pacate, situatii si mai gravew. Iar aici nici Bucurestiul nu face exceptie, cand cladiri nereparate au ajuns treptat in situatia de a fi daramate, cand nu s-au prabusit pur si simplu singure. Si in  prezent, nu numai in capitala, dar in primul rand aici, sunt destule cladiri care arata ca niste batrani cu dantura cariata. Dar nu pare sa intereseze pe prea multa  lume. Fara exceptie, dupa 1989, toti primarii, atat cei generali, cat si cei de sectoare, au fost interesati exlusiv de propriile lor afaceri. Fapt ce se vede cu destula usurinta, mai ales dupa ce acestia nu mai detin respectivele functii. Evident, ar fi necesara o lege a fatadelor. Dar mai ales instrumentele care sa o faca operationala. In Romania ultimilor 18 ani nu de legi se duce lipsa. Deficitara se dovedeste in primul rand aplicarea lor. Mai ales. in  cazul de fata, a banilor sau surselor de finantare necesare unui asemenea proiect menit a contribuie la schimbarea la fata(da) a Romaniei. Un rol major in asemenea demersuri revine administratiei locale, primarilor  si consiliilor locale. Pe la mijlocul anilor 90 ai secolului trecut, de exemplu, la Cluj-Napoca s-a luat, de catre edilii locali, initiativa refacerii fatadelor pe cateva din arterele centrale si principale din oras.  Chiar si ale cladirilor proprietate privata. Costurile au fost suportate de la bugetul local, iar proprietarii au putut achita, in rate, contravaloarea lucrarilor. Rezultatul a fost unul benefic. Pentru o vreme cel putin. Au fost, desigur,  si cateva neajunsuri. In primul rand, lipsa de gust a celor care au decis paleta de culori folosita. S-a ajuns astfel, pe unele strazi, la un kitsch mizerabil, inclusiv la mutilarea, cel putin cromatic, al aspectului acelor  imobile. Pe de alta ar fi de mentionat calitatea necorespunzatoare a materialelor folosite si a lucrarilor executate. Asa se face ca deja, la mai putin de 10 ani, efectele nu au intarziat sa apara. E vorba de culori  spalacie, dar si de tencuieli cazute etc. Lucrarea, laudata, la momentul respectiv, a fost, in realitate, o sansa in plus, ingenioasa, trebuie sa recunoastem, a edilului sef de atunci si a acolitilor sai politici de a directiona fondutri publice – oare chiar  dezinteresat? – catre firme ale unor apropiati sau colaboratori de nadejde. In cazul in care se va ajunge la o asemenea lege, va trebui avut in vedere si un mecanism eficient pentru a face imposibila repetarea experientei  clujene. In plus, poate se va gasi o modalitate de mai responsabila implicare a specialistilor pentru ca sa se respecte specificul si aspectul avut de cladirile a caror fatade se  renoveaza. E de dorit ca acestea sa nu  arate ca niste haine pestrite, in culori stridente, de prost gust.
Dan BRUDASCU