Dan Ghelase: “INGINERI versus ARHITECŢI”

Documentandu-ma asupra dezvoltarii antebelice a Bucurestilor si urmarind cu interes frumoasele realizari dintre ’30-’40 – sistematizarea zonei de la Sosea, salba lacurilor de pe valea Colentinei si zonele verzi aferente, cartierele moderne de locuinte ieftine, constructiile monumentale de blocuri de locuit, ministere si institutii stiintifico-culturale – expresie a unei scoli romanesti de arhitectura in plina afirmare – am gasit o remarcabila polemica, de mare semnificatie si azi.

Pastrand proportiile, criticile din acea vreme se refereau la o perioada fasta si cu realizari de varf in istoria Romaniei, pe cand raportarea la astazi are in vedere  racile generalizate si infime reusite…

In aprilie 1940 Mihail Manoilescu – inginer si economist de reputatie internationala, profesor, academician, presedinte AGIR si fost ministru a publicat un amplu articol critic privind Bucurestiul, in Gazeta Municipala. Polemica starnita are urmari si azi si imi evoca traditionalele certuri de tip “caine & pisica” dintre agronomi & veterinari, ingineri & economisti, arhitecti & ingineri …

Astfel autorul observa pertinent:

- “…Vechea preocupare a arhitectilor era ca fiecare casa luata izolat sa fie frumoasa si sa prezinte mai ales o fatada agraeabila. Astazi preocuparea este ca ansamblul constituit de oras in intregul sau sa prezinte o inchegare rationala a diferitelor cartiere, iar estetica orasului sa fie o estetica de peisaj, adica integrala”

- “In epoca din veacul XIX-lea, orasele au incetat de a mai fi constructiuni logice si bine gandite, inspirate de interesele generale, ci au devenit aglomerari dezordonate de locuinte, produse exclusiv de spiritul capitalist speculativ”. Paradoxal, este explicatia si a ce se intampla azi…

- Si mai critica Manoilescu excesiva aglomerare de functii cumulate de oras: capitala, centru administrativ, oras industrial (cu multe fabrici puse nefericit pe directia vanturilor dominante), centru portuaro-vamal. Deasemenea slaba implicare urbanistica – manifestata majoritar in alinierea strazilor, risipirea ministerelor in cuprinsul orasului si existenta prea multor calcane inestetice de cladiri (exemplificand chiar cu locuinta arh.Cerchez…)

In final lanseaza o sageata: “…Exclusivismul arhitectilor (cu lipsirea dreptului de semnatura autonoma a inginerului constructor) care si-au  asumat si o raspundere exclusiva! Arhitectii impreuna cu politicienii au pe constiinta Bucurestiul de astazi, asa cum este. Iar daca Bucurestiul a facut in vremea din urma vreun progres si daca are ceva frumos si occidental care face admiratia tuturor, acesta este numai siragul de lacuri artificiale care il inconjoara azi.

Or aceasta opera care reabiliteaza Capitala si care constituie cea mai frumoasa contributie urbanistica care s-a adus de la ciobanul Bucur pana astazi, nu este datorita arhitectilor ci inginerilor, in frunte cu pretuitul nostru vicepresedinte (AGIR), dnul.Caranfil (directorul UCB, care au si finantat toate investitiile, concomitent cu reducerea pretului apei la robinet, numai prin beneficiile bunei organizari!!!)”

In numarul urmator al revistei a raspuns celebrul (fost) primar Dem Dobrescu, care grijuliu cu reputatia sa, da vina neimplinirilor pe greselile succesorilor care i-au gresit indicatiile lasate… Dar mentioneaza remarcabil: “Nu specialistii au facut lucrarile urbanistice ale Capitalei!” Valabil si azi…

In final raspunde si arh.I.D.Enescu – presedintele Soc.Arhitectilor, explicand diveresele neimpliniri si importanta viziunii estetice, de nelipsit in orice proiect urban si cu explicitarea ca insusi Manoilescu – “atotstiutorul” la construirea casei proprii a apelat la asistenta unui arhitect.

Dar adauga: “…Mincu, Socolescu, Cerchez, Mihaescu, Ghica Budesti au fost ingineri care au studiat arhitectura la Paris“…

M-a fascinat aceasta polemica, in special considerand actualele ezitari ale breslei arhitectilor in definirea exacta a functionalitatilor orasului si dezvoltarii viitoare prin PUG (Planul Urbanistic General), dar mai ales ocolirea cu obstinatie a subiectului marile parcuri ale Bucurestilor – cu subiect acut Parcul Bordeiul ca parte a marelui complex Herastrau…

Am mai descoperit subiecte extrem de interesante din presa acelei epoci, precum apelurile sustinute ale marelui arhitect Petre Antonescu pentru cristalizarea unui stil unitar pe linia traditiei si diferentele de viziuni asupra definirii lui cu Horia Creanga. Dar mai ales triumful absolut al scolii de arhitectura autohtone la Expozitia Internationala de la New York – cu obiectivul prezentarii progreselor arhitecturii moderne, unde “Casa Romaneasca” a lui Octav Doicescu a fost apreciata unanim printre creatiile cele mai valoroase.

Desi s-a propus crearea unei replici perene la Bucuresti ca muzeu, acesta nu s-a realizat, in schimb Doicescu a fost invitat  de o mare stea cinematografica a epocii si a creat pentru ea o locuinta personala aidoma … la Hollywood!

DAN GHELASE