Nu demult, carturarul Vladimir Bulat a creat un documentar foarte bine alcatuit despre Moara Rosie din Chisinau ; il puteti citi la pagina web http://moara-rosie.blogspot.com. Cateva puncte de vedere de interes larg pot fi vazute si aici .
______________________________________
Gînduri pe lîngă ziduri surpătoare…
M-am bucurat foarte mult să constat că la scurtă vreme de la lansarea acestei pagini am găsit susţinere şi încurajare din partea mai multor persoane care înţeleg importanţa şi necesitatea salvării acestui monument de arhitectură industrială. Am acum şi susţinerea câtorva membri ai secţiei moldoveneşti a ICOMOS, ceea ce mă face încrezător în stringenţa demersului meu, mai mult de natură artistică, decît administrativ-politică, e drept. Eu cred că monumentele se salvează prin compromisuri, inginerii politice, interese de clan, dar se pot salva şi prin bun-simţ, eforturi comune, pricepere, profesionalism. Vremurile noastre sînt ostile conservării patrimoniului cultural, de aceea în acest context este mult a munci măcar să ne opunem demolărilor şi schimonosirilor, cosmetizărilor acerbe (de tipul mănăstirilor Căpriana, Curchi, Ţîpova, a mai multor faţade din Chişinău…). Fireşte, cele dintîi sînt ireversibile, celelalte doar incomensurabil nocive. Dar nici nu se pot concepe proiecte de restaurare şi conservare pentru monumente, ale căror funcţiune nu mai e de actualitate, fără a te gîndi la o re-conversie sau la o refuncţionalizare. Acumulările de capital din acest segment al istoriei noastre nu prevăd investiţii în trecut, ci doar în viitor. Aproape că ajungi să te bucuri cînd o societate staţionează într-o subdezvoltare controlată, căci monumentele nu intră deloc în “planul de supravieţuire”, şi deci, sînt lăsate (neglijate) în voia soartei…Dar vine acel soroc în care ruinele devin periculoase, subversive, atîţătoare. Iată, vremea aceasta a venit pentru Moara Roşie – trebuie salvată urgent de la pierire, de la o prăbuşire irecuperabilă!
#
Moara Rosie poate deveni o librarie?
Citesc azi, amuzat oarecum, informatia potrivit careia la Kiev s-ar fi deschis PRIMA librarie de carte ucraineana, cu numele ” Книгарня Товариства книголюбів” (Libraria Fratiei iubitorilor de carte, cum ar veni pre rumaneste
)/), la Chisinau asa ceva exista de multa vreme, doar ca sunt inca putine! Tiptil imi vine gindul: oare nu ar fi realist sa transformam Moara Rosie intr-o librarie exclusivista de carte romaneasca…o librarie pe mai multe nivele. Si unde s’ar vinde doar carti editate in limba romana, la edituri din lumea intreaga. Sa existe acolo raion de pre-moderni, clasici, literatura contemporana, cu generatia 00 cu tot! Acesta ar putea deveni adevaratul mall al culturii romanesti din Basarabia.

_____________________________
________________________________________
Stapanirile au innebunit in tot locul. De fapt sunt in panica si sunt convins ca schimbari semnificative vor avea loc. Regimurile politice pe care le traim sunt in fapt uzurpari si uzurpari penibile, “neam prost”. Este vremea lui “ vantura vant ” si mai ales a lui “ neica nimeni ”. Neplacut este faptul ca axul moral s-a dereglat si a fost falsificat atata de mult incat foarte multi oameni cu resurse sunt pierduti mai inainte de a fi avut macar posibilitatea sa vada ca exista si o alta cale. (Cei care i-au smintit vor avea de dat o crancena sama, dar asta este sub un alt semn, neanduplecat.) Dar in adancuri drumul drept, asezat din veac, merge catre “ casa ”. Miraculos, in clipa istorica data, nu este faptul ca multi au pierdut amintirea acestui “ drum ” ci imprejurarea ca atata de multi il cunosc! * ALEXANDRU NEMOIANU
__________________________________________
CASE CARE PLANG
__________________________________________



Elisabeta Iosif :
_______________________________
________________________________
________________________________